GÂNDUL LIVE. Cazul celor doi copii care au omorât în bătaie un cățel: „Nu este primul câine omorât de această familie de sălbatici!” / „Copiii erau foarte speriați și nu au realizat gravitatea faptelor lor”- VIDEO

GÂNDUL LIVE. Cazul celor doi copii care au omorât în bătaie un cățel: „Nu este primul câine omorât de această familie de sălbatici!” / „Copiii erau foarte speriați și nu au realizat gravitatea faptelor lor”- VIDEO
Cazul celor doi copii care au omorât în bătaie un cățel: „Nu este primul câine omorât de această familie de sălbatici!” / „Copiii erau foarte speriați și nu au realizat gravitatea faptelor lor”
Publicat: 05/06/2020, 14:49
Actualizat: 05/06/2020, 16:46

Levante Varo, primarul comunei Papiu-Ilarian, județul Mureș, localitatea în care a avut loc incidentul, a declarat în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE că situația este una regretabilă și că autoritățile vor încerca să le asigure copiilor asistență psihologică pentru a descoperi de ce au făcut acest gest de cruzime. 

„Cunosc această familie, am făcut mai multe vizite pentru că sunt asistați social. Sunt destul de săraci, trăiesc din ajutorul social și alocații. M-a mâhnit această situație pentru că ei dețin animale de mult pe lângă gospodărie.

Au motivat situația că tatăl lor nu era acasă iar cățelul prinsese un pui de găină și ei au încercat să îl alunge de acasă. Incidentul a fost filmat de sora copiiilor și l-a distribuit unor copii. Ei sunt cinci frați.

În 24 de ani de mandat, este prima situație de acest fel. Mă gândesc să le asigurăm și un program psihologic acestor copii ca să înțelegem ce i-a determinat să facă asta pentru că sunt copii mai retrași și nu vorbesc prea mult. Părinții lor regretă. Tatăl lor era plecat pentru că mai muncește și ocazional ca să le asigure pâinea.

Copiii frecventează școala, le-am asigurat microbuz școlar pentru că stau la 4-5 kilometri de centrul comunei. Acum câțiva ani i-am ajutat să aibă acces la curent electric pentru că era singura familie care nu avea”, a explicat primarul comunei.

Mama copiilor, acuzată de agresiuni față de aceștia și de soț

Videoclipul în care au fost surprinse momentele de cruzime față de cățel a fost distribuit pe rețelele de socializare și de Asociația Kola Kariola pentru protecția animelolor ai cărei reprezentanți a luat legătura cu vecinii familiei implicate în incident.

Marius Chircă, președintele asociației, a dezvăluit în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVEdeține informații referitoare la violențele care au loc în cadrul familiei. Acesta a precizat că mama copiilor îi agresează fizic și își agresează chiar și soțul.

De asemenea, Protecția Copilului ar fi făcut vizite familiei, iar primarul localității s-ar fi opus ca micuții să fie preluați de autorități.

La rândul său, Levante Varo neagă faptul că s-ar fi opus ca cei mici să fie preluați de Protecția Copilului, precizând că și el a făcut câteva vizite acestora în urma unor sesizări – „Am mers să îi împăciuiesc să iasă lucrurile bine”.

„Am să fac toate demersurile legale (…) să le confiscăm toate animalele, le luăm în custodie. Pentru că potrivit imaginilor, există câini legați cu lanțurile de copaci, există cățele care nu sunt sterilizate. Nu este primul câine omorât de această familie de sălbatici! Animelele vor fi luate în custodie. Calul abia se ține pe picioare, vaca este exploatată la maxim, câinii sunt ținuți neconform legii. Va fi săptămâna viitoare la fața loului un reprezentant DSVSA Mureș care va face o constatare referitoare la modul în care sunt ținute aceste animale.”, a precizat Marius Chircă.

De asemenea, acesta a precizat că va face demersurile necesare astfel încât toți cei cinci copii să fie preluați într-un centru de plasament.

„Printr-un avocat solicităm procurorului ca acei copii să fie duși toți într-un centru de plasament. Adio, alocație! Adio, trăit pe ajutor social și pe cârca unor copii făcuți doar pentru încasarea alocației. Să pună osul la treabă iar mămica bătăușă să se ducă să muncească”, a anunțat președintele asociației de protecție a animalelor.

Purtător de cuvânt al DGASPC Mureș, despre copiii care au omorât cățelul: „Copiii erau foarte speriați și nu au realizat gravitatea faptelor lor”

„O echipă a asistat minorii la audierile de la postul de Poliție. Informațiile care sunt de noutate sunt cele pe care le-a prezentat și domnul primar. Noi considerăm că este foarte important faptul că părinții nu au știut de acest lucru. Au aflat doar în momentul în care lucrătorii postului de Poliție s-au prezentat la domiciliul acestora și le-au prezentat motivele pentru care sunt acolo.

Copiii erau foarte speriați și nu au realizat gravitatea faptelor lor. Nu sunt cunoscuți ca o familie agresivă. Primarul s-a dus să îi ajute din câte am înțeles eu. Nu știu ce era în familia lor”, a precizat Constatin Doru, purtător de cuvânt al DGASPC Mureș.

De asemenea, acesta a precizat că nu deține informații referitoare la intervenția autorităților pentru a aplana conflicte în cadrul acestei familii sau dacă acest lucru s-a întâmplat.

Ce se va întâmpla cu cei cinci copii

„Ceea ce noi propunem deocamdată este evaluarea psihologică, urmată de consiliere pe o anumită perioadă. Am înțeles că și domnul primar își manifestă sprijinul pentru a-i aduce atât pe copii, cât și pe părinți la consiliere psihologică. Vom vedea pe măsură ce adunăm diferite date dacă într-adevăr se impune separarea copiilor de familia naturală. În acest moment nu avem asemenea date”, a explicat Constatin Doru.

Totuși, Marius Chircă a susținut că va dovedi că Protecția Copilului știa despre situația familială a celor cinci copii.

„O să vedeți pe pagina Kola Kariola declarațiile unor oameni care de ani de zile sunt martori la barbariile pe care le fac  această familie”, a precizat acesta la GÂNDUL LIVE.

Doi copii din comunca PapiuIlarian, județul Mureș au fost filmați în timp ce ucid un pui de cățel, lovindu-l de mai multe ori cu o cazma.

Două clipuri video în care copiii sunt filmați lovind animalul, sub ochii unor adulți, au fost distribuite pe pagina de Facebook a asociaței pentru protecția animalelor Kola Kariola.

„Este înfiorător! Ei sunt viitorii infractori! Nu am putut urmări în totalitate cele două video, unii spun că e vorba de 2 pui de căței diferiți, uciși cu bestialitate de 2 minori diferiți. Nu am puterea să mă uit. Vă rog să faceți sesizări către IPJ Mureș”, se arată în postare.

Mai mulți utilizatori  au anunțat pe Facebook  în comentarii că au făcut plângere la Poliție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Complicațiile vieții la bloc. Certurile cu vecinii încep de la această regulă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un program revoluționar de Inteligență Artificială „citește” genele tumorilor dintr-o simplă imagine